Diversitatea lingvistică a devenit în prezent mai importantă ca niciodată, deoarece contactul dintre cetățenii statelor europene și ale lumii a crescut foarte mult. 

Vrând-nevrând, în diverse situații suntem nevoiți să utilizăm și alte limbi decât cea maternă. Acest lucru se întâmplă cu prisosință în cadrul Școlii Gimnaziale Internaționale Agora, unde pe lângă elevii de naționalitatea română mai învață elevi de nouă naționalități diferite.
 
Prin urmare, sărbătorirea Zilei Europene a Limbilor Moderne,  desfășurată marți, 26 septembrie 2017,  a fost o activitate de real succes, având în vedere mediul multicultural în care învață elevii școlii.
 
Organizatoarea evenimentului, doamna profesoară de limba engleză Crina Miere, prin Centrul Europe Direct Agora, a arătat de la început faptul că această inițiativă  a fost introdusă de Comisia Europeană încă din 2001 pentru a sărbători cele peste 200 de limbi europene, dintre care 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.
 
Un brainstorming foarte interesant cu titlul ,,De ce este important să învățăm o limbă străină?” a pus elevii în mișcare. Răspunsurile acestora, foarte pertinente, au accentuat importanța învățării unei limbi străine pentru a comunica cu cât mai mulți oameni de alte naționalități, pentru a studia într-o altă țară, pentru a obține un loc de muncă mai bun, pentru a lega prietenii noi, pentru a te simți mai bine primit atunci când ești într-o țară străină.
 
Elemente inedite despre țările de unde provin unii dintre elevii noștri au fost prezentate rând pe rând. Astfel, s-a arătat că Germania este țara cu cei mai mulți deținători ai Premiului Nobel (81), Berlinul este de 9 ori mai mare decât Parisul și Germania  este țara cu cele mai multe grădini zoologice.
 
Turcia, țara de origine a elevilor Mohammed și Abdur Karabulut, a fost  prezentată prin prisma existenței  marelui bazar – Grand Bazaar – care datează din 1455, fiind un mall cu o suprafață de 333. 000 de metri pătrați, dispus pe 61 de străzi.
 
Elevul Juls Kofler din clasa a VII-a a prezentat elemente specifice  Austriei, cum ar fi steagul cel mai vechi din lume, datând din 1191.
 
O altă țară din care provin elevii Școlii Gimnaziale Internaționale Agora  este Guineea Ecuatorială. Elevul Daniel Plugar din clasa a VI-a a arătat că aceasta este singura țară din Africa unde și spaniola este limba oficială, aceasta fiind vorbită de 67,5% din populația acesteia.
 
Referiri la Spania, o țară cu nu mai puțin de 400 de milioane de locuitori au fost făcute de către elevul Quim Grau-Roșu care a arătat și faptul că Spania are un imn fără cuvinte, iar finalizarea construcției monumentului Sagrada Familia, patrimoniu UNESCO, este preconizată pentru anul 2026.
 
Italia, prezentată de către elevul Francesco Riccio, este caracterizată prin multitudinea de vulcani, dar și prin cele 50 de fântâni din Roma, unde vizitatorii aruncă monede care sunt colectate săptămânal pentru a fi utilizate fie pentru întreținerea fântânilor, fie ca donații pentru Crucea Roșie.
 
Angelo Dean Flynn, originar din Malta, a arătat faptul că Malta are două limbi oficiale, engleza și malteza și faptul că se conduce pe stânga în această țară.
 
Iulia Popa, vorbitoare și de limba maghiară, a arătat că  Erno Rubik  este una dintre personalitățile acestei țări, Ungaria, acesta fiind și creatorul celebrei jucării-cubul Rubik.
 
Amalia Socaciu a prezentat Marea Britanie, prin prisma binecunoscutului Big Ben care este de fapt numele clopotului din ceas. Un amănunt interesant a fost faptul că, în Regatul Unit  se beau zilnic aproximativ 165 de milioane de cești de ceai.
 
În ce privește țara noastră, România s-au ales ca elemente caracteristice Cimitirul Vesel din Săpânța  și Palatul Parlamentului din București. Menționată a fost și statuia în rocă a lui Decebal, cea mai mare de acest fel din Europa.
 
La final, elevii au primit un certificat cu numele European Day Exit Card unde aceștia au scris ceea ce au învățat nou în timpul activității, o întrebare pentru lecția următoare și au desenat steagul țării din care provin.
 
Prof. Daniela Drugaș