În preajma Sărbătorilor Pascale, Centrul Europe Direct și Școala Gimnazială Internațională Agora au organizat marți, 11 aprilie 2017, în sala I.P.C., Concursul de vopsit/ pictat ouă, intitulat ,,Iepuraș în haină nouă strânge-n brațe un coș de ouă”.

Concursul s-a desfășurat pe clase (echipe). Fiecare echipă a ornat ouă, folosind vopsele, șabloane, frunze, sclipici, sigmaron, abțibilduri, hârtie colorată, iar ca materiale ajutătoare: mănuși, apă, pensule, cârpe, cofraje, coșulețe, boluri, ziare, fiind coordonați de învățătorul/dirigintele clasei, care i-a îndrumat, fără a lucra însă în locul elevilor.
 
Timpul de lucru alocat a fost de 40 de minute. Astfel, așezați frumos la mese, copiii au decorat ouăle fierte, cu multă imaginație, inventivitate, bucurie și dăruire, ordonându-le în coșulețele împodobite cu verdeață, cu multe accesorii vesele de primăvară, specifice Sărbătorilor de Paște: iepurași, puiuți, fluturași, flori etc.
 
La finalul concursului, clasa cu cel mai frumos coș de ouă, respectiv clasa a II-a, sub îndrumarea d-nei învățătoare Sereș Anca, a câștigat locul I; ei au folosit culori metalice, tehnica origami și carioci speciale pentru pictat. Juriul a ținut cont de diversitate, cromatică, decor, aranjament și inventivitate. Pe locul al II-lea s-a situat clasa pregătitoare, sub îndrumarea d-nei învățătoare Alexandra Sabău,  iar pe locul al III-lea s-au clasat elevii clasei a VI-a, sub îndrumarea d-nei diriginte Miere Crina.
 
Ovidan acordă un premiul special pentru originalitate celor mai mici agoriști, elevilor din clasa pregătitoare; ei au cules și au așezat iarbă și flori de păpădie în coșul lor cu ouă.
 
Oul popular, marele câștigător, preferat de toți membrii juriului, a fost oul decorat de elevul Magui Artemiu, din clasa a VI-a, care a decorat oul în trei culori, pictând un cactus și alte motive pascale. Prima ediție a acestui concurs a fost jurizată de doamnele: Vidican Roxana, Caciora Mariana și Judeu Viorina, angajate ale Universității Agora. Toate creațiile elevilor vor fi expuse în perimetrul standului ,,Expo Agora”, alături de toate celelalte lucrări de artă plastică/ științe/ educație realizate de elevii noștri în anul școlar curent.
 
Pașca Laura & Dan Ovidiu