Elevii de la Şcoala Gimnazială Internaţională „Agora” nu au uitat de una dintre cele mai importante zile din istoria culturii românesti, 15 ianuarie.
Astfel, elevii acestei şcoli au sărbătorit aniversarea a 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu printr-un concurs la nivelul şcolii, intitulat „Mihai Eminescu prin ochi de copil”. La activitate au participat clasele a II-a (înv. coordonator Popa Alina), a III-a (înv. coordonator Dana Drugaş) şi a IV-a (înv. coordonator Popa Adina).
Activitatea transdiciplinară a parcurs cele patru materii de bază. Dacă la proba de comunicare în limba română au susţinut proba orală şi proba scrisă, mai departe elevii au intrat în matematică şi explorarea mediului, unde au fost nevoiţi să facă calcule matematice şi să intre în elementele de cunoaşterea mediului, elemente pe care poetul le-a folosit în poeziile lui.
Tot în cadrul proiectului, la materia abilităţi practice, elevii au avut de redactat un desen urmând tehnicile de lucru: pictură, decupare şi lipire, din poezia „Somnoroase păsărele”.
Activitatea s-a încheiat cu interpretarea unor căntece şi recitarea unor poezii din opera marelui poet, timp în care lucrările au fost analizate şi corectate, acordându-se punctaj fiecărui elev pentru activitatea desfăşurată. Premierea a fost făcută într-un cadru festiv, elevii primind diplome de execelenţă şi de participare. Toţi elevii au participat cu devotament, iar rezultatele excepţionale au demonstrat asta atât prin proba practică, cât şi prin cea orală.
Cadrele didactice implicate au finalizat această activitate în apauzele tuturor şi cu speranţa că elevii vor reveni în fiecare an, pe 15 ianuarie, cu inimile deschise în amintirea acestor clipe unice din istoria culturii româneşti.
Alina Popa